Cumperi penthouse sau macara 100 tone?

Cumperi penthouse sau macara 100 tone?
In articolul de maj jos vom trata detalii legate de rentabilitatea unei automacarale de 100 tone.
 

Macara 100 tone sau penthouse pentru inchiriere?


Multe persoane care dispun de economii acumulate in multi ani, incearca sa puna oarecum banii aceia la lucru, pentru ca sa-i inmulteasca in timp. Metoda clasica este - cumpar un apartament pe care il aranjez si il scot la chirie. Pana aici toate bune, cu argumente pro si contra. Cu siguranta ca o investitie in imobiliare daca este analizata in mod amanuntit nu are cum fi o greseala. Realitatea din Romania a aratat ca imobilele au crescut ca si valoare, iar un apartament dat la inchiriat - atat cu chirias pe termen lung - cat si inchiriere in regim hotelier a adus beneficiu financiar oricarui investitor serios. S-au inmultit apartamentele inchiriate asa de mult incat un apartament profitabil in ziua de astazi, in termeni de retunare valoare investita, este un apartament spatios si luminos, complet utilat, aflat intr-o zona buna, la un etaj superior, unii il numesc penthouse - stim cu totii din ce cauza. Astfel de apartamente sunt destul de scumpe, dar chiria solicitata este mare.
 

Intoarcerea investitiei in cazul unei macarale de 100 tone


O sa plec de la un calcul simplu in care luam pretul de vanzare al macaralei, costurile de exploatare si o sa le pun in balanta cu veniturile pe care le poate aduce o automacara daca este exploatata corect.
Plec de la calculul meu de la o macara 100 tone la o varsta de 8-10 ani unde investitorul va scoate din buzunar o suma frumusica 350-400.000 Eur. Pentru suma asta optiunile sunt foarte multe si macaralele pe alese. In acest buget incape o macara bine echipata cu relativ putine ore de functionare, fara probleme la coroana de rotire, fara fisuri in brat, etc.
O astfel de macara se inchiriaza de regula la zi 8-10h cu un tarif de 100-120 eur/h. Asta inseamna ca macaraua poate produce in jur de 900-1200 eur/ zi in functie de complexitatea lucrarilor si de perioada de inchiriere. Daca un client solicita sa iti inchirieze macaraua pe o perioada de 2 saptamani, atunci acesta in mod sigur iti va cere un discount. In mod normal, o macara cand este inchiriata pe o perioada mai lunga, atunci pretul de chirie va scadea, dar se vor acumula ore suplimentare fata de cele convenite in contract (8 sau 10) si vei factura mai mult. Daca iei pretul pesimist de 800 eur si inmultesti cu 20 de zile lucratoare ajungi la o valoare de 16000 eur pe luna, adica o suma frumusica. Firmele de inchiriere din vestul europei merg pe o medie de 12-14 zile de lucru pe luna, iar in acest caz cam tot pe acolo ajungi cu suma in cazul scenariului pesimist.

Adusa in tara, macaraua trebuie inmatriculata, trebuie angajat un macaragiu bun, trebuie echipata cu lanturi si sufe, trebuie autorizata conform ISCIR - CNCIR si doar pe urma se poate scoate la chirie. Toate acestea necesita un oarecare efort logistic si financiar, insa crede-ma ca se merita. 

Trebuie sa iei in calcul urmatoarele costuri: salar macaragiu, autorizatie ISCIR, pachet lanturi si sufe. Le vom lua pe rand in discutie.
 

Salariu automacaragiu

Un salariu decent si corect pentru un macaragiu bun, actual pleaca de la valoarea de 6000 lei/luna net. Orele suplimentare - care la o asemenea meserie se aduna destul de multe - se platesc separat si reprezinta un stimulent bun pentru un macaragiu care merita si vrea sa fie rasplatit corespunzator pentru munca sa. Desigur ca valoarea asta difera in functie de orasul din Romania, numarul de macaragii buni disponibili pe piata muncii din acel oras, experienta, etc. 
Un automacaragiu iscusit merita in unele cazuri chiar o masina de servici cu care sa se deplaseze la santier cand macaraua stationeaza o perioada indelungata in acelasi loc. Tine cont ca macaragiul bun iti va aduce lucrari profitabile, iti va raspunde seara tarziu la telefon si isi va pierde noptile recuperand camioanele cazute in sant si este normal sa fie multumit de remuneratia sa. Un macaragiu profesionist care este animat de un caracter nobil si care este platit cu 2000 eur pe luna in Romania, iti va aduce un plus valoare firmei tale, va avea grija de macara si nu te va vorbi de rau in fata clientilor. E drept sunt oameni si oameni, dar legea lui Ohm functioneaza si in acest caz foarte bine.

Autorizatie macara


Macaraua cumparata trebuie sa fie autorizata conform ISCIR. Avand in vedere ca are o varsta de 8-10 ani s-ar prea putea ca CNCIR sa iti solicite o expertiza tehnica a macaralei, expertiza care va prelungi durata de exploatare a macaralei cu aproximativ 10 ani. Asta nu insemana ca adauga 10 ani la viata macaralei in plus - ci este o autorizatie. O asemenea experitiza este obligatorie si costa in mediu cam 10.000 lei, adica 2000 eur.
 

Lanturi si sufe pentru macara


Macaraua va trebui echipata cu lanturi si sufe de diferite dimensiuni. Aici pentru articole de calitate - pentru ca nu vrei sa te joci cu siguranta vei scoate din buzunar intre 3-4000 eur. Astea reprezinta o investitie fara de care nu poti castiga bani cu macaraua. Nimeni nu o sa inchirieze o macara incompleta - fara lanturi, sufe si gambeti.
 

Costuri operare macara


Aici o sa luam costul brut al macaragiului pe luna, costul cu carburantul, asigurarea RCA a macaralei, un mic coeficient pentru consumabile. Am uitat sa specific. Macaraua de 100 tone consuma carburant in mod variabil. Plimbata la drumuri lungi - adica distante Bucuresti - Iasi sau Brasov - Bacau, sau Oradea - Cluj Napoca - poti calcula undeva la 80 litri/100km. Costurile de transport se includ in oferta de inchiriere a macaralei si sunt suportate in general de catre client. In regim de lucru cu macara, aceasta consuma mai putin - 7-9 litri/h. 
Odata ce ai cumparat macaraua trebuie sa-i asiguri un flux de lucrari pentru a fi rentabila. Aici fie o sa angajezi o persoana care va cauta lucrarile de macara, fie te vei ocupa tu. Depinde de indeletnicire si de timpul fiecaruia. Daca angajezi o persoana separata pentru a cauta lucrari de macara, aceasta va trebui sa o platesti separat, iar profitul se va diminua corespunzatorul. In situatia in care nu este necesara angajarea unui agent de vanzari, la o macara de 100 tone eu prevad o cheltuiala fixa lunara de 4500-5000 eur. Restul pana la suma facturata integral pe parcursul unei luni reprezinta castig. 
 

Pret macara 100 tone - second hand


In cazul unei automacarale de 100 tone la mana a doua, pretul de cumparare variaza in functie de starea utilajului. Aici se iau in calcul diferite aspecte care nu trebuiesc trecute cu vederea: Anul de fabricatie, modelul, ore de functionare in cabina de sus, ore lucrate in cabina de jos, kilometrii parcursi, starea tehnica si optica. 
O spunem direct - o macara telescopica de 100 tone la un pret de cumparare de 200.000 Eur o sa va aduca ceva dureri de cap. De regula macaralele pe care le gasiti pe vreun portal de vanzari utilaje din Polonia de exemplu o sa va insenineze fata datorita pretului de vanzare mic dar o sa va cauzeze multe neplaceri pe parcurs pentru ca va necesita reparatii scumpe intr-un timp foarte scurt. Deasemenea trebuie sa iei in calcul ca o macara se devalorizeaza destul de greu. Spre exemplu macaralele pe care astazi le cumperi la 300.000 de mii de euro, au costat de noi undeva la 600.000 eur. Deprecierea nu este asa de galopanta ca in cazul unei masini second hand.
Bineinteles ca socoteala este alta in cazul unei macarale mai ieftine, avand o capacitate de ridicare mai mica. Cheltuielile de regie sunt mai mici, dar si pretul de inchiere este sub tariful orar la o macara 100 tone.


Automacara 100 tone Liebherr

Investitia intr-o macara de capacitate mare nu se poate compara cu achizitia unui penthouse pentru a fi inchiriat. Preturile de cumparare sunt asemanatoare - efortul este mai mare in cazul exploatarii unei automacarale de 100 tone - insa beneficiile sunt mult mai mari.  O macara 100 tone te va pune la treaba - te va preocupa destul de mult timp cu gasirea lucrarilor, cu vizitarea santierelor unde urmeaza sa inchiriezi macaraua, cu scrierea de oferte de inchiriere, dar iti va aduce o altfel de satisfactie. Firmele de inchirieri macarale din Romania s-au dezvoltat foarte mult in ultimii 15 ani, anual aparand 1-2 firmulite care incep activitatea in aceasta bransa si se dezvolta exponential cu munca pe care o depun si cu investitia pe care o fac.
Categorii

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!